- Documentele necesare emiterii autorizatie de construire/desfiintare
- 8 “CERERE pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare” obţinut de la emitent –
- certificatul de urbanism, în copie;
- dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
- documentaţia tehnică – T. (D.T.A.C.+D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, inclusiv pentru lucrările aferente organizării executării lucrărilor sau D.T. (D.T.A.D.+D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare a lucrărilor/construcţiilor, inclusiv pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, în două exemplare, dintre care un exemplar se arhivează la emitent şi un exemplar vizat spre neschimbare se returnează beneficiarului;
- avizele, acordurile şi punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism, în copie;
- studiile de specialitate –in copie
- nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenţie la construcţii existente-copie
- Plan de situatie vizat OCPI
- Referatele de verificare a proiectului
- dovada achitării taxelor legale necesare emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare-copie
Valabilitatea autorizaţiei de construire/desfiinţare
(art. 52 din anexa la Ordinul M.S.R.L. nr. 839/2009, în aplicarea art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991, în vigoare de la 23 noiembrie 2009)
(1) Prin autorizaţia de construire/desfiinţare emitentul stabileşte şi înscrie în formular:
- a) termenul de valabilitate al autorizaţiei de construire/desfiinţare;
- b) durata de execuţie a lucrărilor.
(2) Valabilitatea autorizaţiei de construire/desfiinţare se constituie din:
[{*}] a) intervalul de timp de cel mult 24 de luni de la data emiterii, în interiorul căruia solicitantul are dreptul să înceapă lucrările autorizate; (literă modificată prin art. I pct. 42 din Ordinul M.L.P.D.A. nr. 3454/2019, în vigoare de la 6 ianuarie 2020)
- b) în cazul îndeplinirii condiţiei specificate la lit. a), începând cu data anunţată a începerii lucrărilor, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzută prin autorizaţie.
(3) Durata executării lucrărilor, care reprezintă timpul fizic maxim necesar pentru realizarea efectivă a lucrărilor de construcţii autorizate, se stabileşte de către emitentul autorizaţiei de construire/desfiinţare, pe baza datelor înscrise în cerere – respectiv în anexa la aceasta – conform prevederilor documentaţiei tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C. sau de desfiinţare – D.T.A.D., după caz. În funcţie de interesul public şi de gradul de complexitate al lucrărilor, emitentul autorizaţiei de construire/desfiinţare poate reduce durata executării lucrărilor faţă de cea solicitată prin documentaţie, cu consultarea investitorului/beneficiarului, managerului de proiect, proiectantului, sau consultantului, după caz.
(4) În cazul schimbării investitorului pe parcursul executării şi înaintea finalizării lucrărilor, potrivit prevederilor art. 7 alin. (14) din Lege, valabilitatea autorizaţiei de construire/desfiinţare se menţine, cu condiţia respectării în continuare a prevederilor acesteia, precum şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare. În această situaţie, autorizaţia împreună cu celelalte acte – avize, acorduri, documentaţii etc. -, care au stat la baza eliberării acesteia, aparţin de drept noului investitor (proprietar).
(art. 52 din anexa la Ordinul M.S.R.L. nr. 839/2009, în aplicarea art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991, în vigoare de la 23 noiembrie 2009)
[{*}]
ARTICOLUL 53
Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare
(art. 53 din anexa la Ordinul M.S.R.L. nr. 839/2009, în aplicarea art. 7 alin. (7) din Legea nr. 50/1991, în vigoare de la 23 noiembrie 2009)
(1) În cazul în care lucrările de construcţii nu au fost începute ori nu au fost executate integral în termenele stabilite prin autorizaţia de construire/desfiinţare potrivit prevederilor art. 52, investitorul poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei.
[{*}] (2) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare se va solicita cu cel puţin 45 de zile lucrătoare înaintea datei expirării termenului de valabilitate şi se poate acorda, potrivit legii, o singură dată pentru cel mult 24 de luni. (alineat modificat prin art. I din Ordinul M.D.L.P.A. nr. 2522/2022, în vigoare de la 5 octombrie 2022)
(3) Decizia privind acordarea prelungirii valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare este de competenţa emitentului acesteia, în baza examinării cererii în raport cu:
- a) interesul public;
- b) complexitatea lucrărilor autorizate;
- c) stadiul executării lucrărilor ori cauzele care au dus la nerespectarea termenelor prevăzute în autorizaţie.
(4) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare se înscrie în originalul autorizaţiei iniţial emise, fără a fi necesară prezentarea unei alte documentaţii. În această situaţie emitentul autorizaţiei are obligaţia de a comunica decizia sa solicitantului, în termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii.
- Ce trebuie făcut pentru obținerea adeverinței de confirmare a plății cotelor de 0,1% și 0,5%?
- Documente necesare certificat nomenclatură stradală
- Cerere tip;
- Copie document privind domiciliul/proprietatea: B.I./C.I. ,Act de proprietate,Act de donație sau moștenire (după caz);
- Copie extras CF actualizat (nu mai vechi de 30 de zile);
- Dovada schimbării numelui sau mandat de reprezentare/împuternicire notarială (dacă numele din CF nu corespunde cu numele solicitantului) – după caz;
- Copie schiță CF pentru imobile – case (după caz);
- Plan de încadrare în zonă: ortofotoplan cu marcarea imobilului și/sau plan de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de un topometrist autorizat ANCPI (după caz);
- Declarație pe proprie răspundere, privind adresa reală a imobilului pentru care se solicită adeverința;
- Dovada achitării taxelor (___________________________________________) (copii xerox).
- Documente necesare emiterii Certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției
– Cerere completată integral şi semnată de proprietar
– Copie act identitate proprietar/solicitant
– Autorizaţia de construire emisă
– Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/Adeverința fiscală emisă de UAT-ul pe raza căruia se află imobilul pentru care se solicită Certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției
– Extras de carte funciară a imobilului actualizat la zi
– Documentaţie cadastrală întocmită în vederea înscrierii/radierii în evidenţele de cadastru şi carte funciară
– Împuternicire sau procură notarială (după caz)
– Declarație pe propria răspundere privind existența construcției la data completării cererii privind emiterea Certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției și că aceasta nu face obiectul niciunui litigiu
– Fotografia construcției
– Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local eliberat de Primăria comunei pe raza căreia se află edificată/extinsă construcția
- Documentele necesare emiterii certificatului de urbanism
Pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul – orice persoană fizică sau juridică interesată – trebuie să depună la emitent o documentaţie cuprinzând:
- a) cererea-tip(formularul-model F.1 «CERERE pentru emiterea certificatului de urbanism»), în conformitate cu precizările privind completarea acesteia, respectiv:
- elementele de identificare a solicitantului
- elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi număr de carte funciară, în cazul în care legea nu dispune altfel;
- elementele care definesc scopul solicitării;
- b) planuri cadastrale/topografice, cu evidenţierea imobilelor în cauză, astfel:
- pentru imobilele neînscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500, după caz, eliberat, la cerere, de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară;
- pentru imobilele înscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: extras din planul cadastral de pe ortofotoplan şi extras de carte funciară pentru informare actualizat la zi ( valabil 30 zile), eliberate, la cerere, de către biroul de cadastru şi publicitate imobiliară.
- c) documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) şi (4) din Lege, certificatul de urbanism este un act de informare privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, precum şi cerinţele urbanistice specifice amplasamentului, determinate în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate, document care se eliberează, la cerere, oricărui solicitant – persoană fizică sau persoană juridică – nefiind necesară prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care să ateste dreptul de proprietate.
Potrivit Legii, certificatul de urbanism nu ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii.
Valabilitatea certficatului de urbanism este cuprinsa între 6 şi 24 luni de la data emiterii.
-Extinderea perioadei de de valabilitate a C.U. se face cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea acestuia pt. o perioadă de maxim 12 luni,dupa care in mod obligatoriu se emite un nou certificat de urbanism .
Pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism se completează şi se depune la emitent o cerere-tip (potrivit “Formularului – model F.7 – CERERE pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism”) însoţită de certificatul de urbanism emis, în original si dovada achitarii taxei de prelungire.
- Acte necesare certificat de edificare construcție fără autorizație de construire
- Cerere tipizată;
- Acte de identitate proprietari;
- Acte de proprietate, în copie conform cu originalul;
- Extras de carte funciară nu mai veche de 30 de zile;
- Măsurători cadastrale, la zi;
- Memoriu tehnic, întocmit de un arhitect;
- Expertiză tehnică MLPAT, care să ateste faptul că cerințele fundamentale privind calitatea în construcții au fost îndeplinite;